Alin Angheluță

Anul acesta am fost in prima deplasare in strainatate in formula completa a familiei noastre – mama, tata si juniorul. In plus, am beneficiat si de prezenta si ajutorul unei perechi de bunici  🙂

Pentru ca Alex e pasionat de balaceala, am hotarat sa mergem la mare. Eram deja hotarati sa alegem litoralul turcesc, regiunea Antalya.

Desi am fi putut rezerva direct pe BOOKING.com la preturi mai bune (doar pentru sejur, neincluzand transportul),  conexiunea cu charterul ne-a determinat sa apelam la o agentie. Cei de la Christian Tour au avut o strategie agresiva de promovare si preturi reduse, dar n-am mai gasit locuri in charterul lor si am ales intr-un final Fibula. Am rezervat vacanta din timp, profitand totodata si de reducerile pentru „early booking”.

Dupa ce am studiat detalii legate de statiuni si hoteluri, atat din brosurile de la targurile de profil, cat si de pe Internet, am ales Hotelul Club Megasaray din Belek, un club pentru familii cu copii mici, care avea review-uri foarte bune pe site-ul Tripadvisor – voi mai adauga si eu inca un review pozitiv.

Stiam din statisticile europene legate de traficul aeroportuar ca aeroportul din Antalya e mult mai animat decat Otopeniul, si tot am fost impresionat sa vad parcarea plina cu autocare si microbuze, care isi asteptau in ordine turistii. E clar ca vorbim de turism de masa – pe autostrada spre Belek si mai apoi in excursiile facute am observat sute de autovehicule ce transportau turisti – autobuze, microbuze sau minivan-uri – ma intreb cum stau lucrurile in varf de sezon.

Vremea a fost excelenta – cer senin, temperaturi de maxim 32-33 grade, iar apa marii calda – se pare ca luna iunie e o alegere corecta pentru un sejur in aceasta parte a Turciei.

Hotelul, desi nu e un resort exclusivist sau de lux, a fost chiar peste asteptari in multe privinte, mai ales in privinta serviciilor.

Am fost singura familie din Romania care era cazata la hotel in perioada respectiva, si cu toate acestea am avut ocazia sa vorbim de cateva ori in romana cu membri ai staff-ului – pe langa angajatii turci si rusi, erau si cativa din Republica Moldova. Majoritatea turistilor care vin la acest hotel sunt din Rusia, fostele tari sovietice sau Germania, asa ca noi eram o aparitie exotica, alaturi de cateva familii de francezi sau italieni.

Personalul era tot timpul amabil si cu zambetul pe buze, chiar si seara tarziu, cand ar fi putut fi obositi. Masa a fost mereu pe placul nostru, cele mai frumoase experiente fiind pe terasa restaurantului italian si la Grill Restaurant (un loc pe plaja amenajat pentru picnic, unde am facut gratar). Desi am luat cu noi din Romania borcanele cu mancare pentru Alex, era intotdeauna ceva care sa-i placa si sa fie potrivit pentru el, iar restaurantul avea o sectiune doar pentru copii – am folosit de multe ori blenderul aflat aici.

Dintre facilitatile hotelului am remarcat spa-ul, unde am incercat hammam-ul si un masaj cu clabuc, dar am ratat alte cateva servicii interesante (de exemplu sa practic windsurfing, schi nautic sau sa joc golf pe unul din vastele terenuri aflate peste drum de hotel).

Cel mai impresionati am fost de serviciul de inchiriere carucioare pentru copii – pentru un depozit returnabil si o taxa de inchiriere de 2 Euro pe zi, Alex s-a plimbat cu noi si cu bunicii prin orasul vechi in Antalya intr-un carut Pierre Cardin proaspat scos din cutie si asamblat pentru el.

Pentru ca nu sunt totusi un adept al turismului de zacut si pentru ca Antalya e un loc care merita explorat, datorita istoriei bogate si peisajelor deosebite, am renuntat la doua zile de lenevit la soare sau la piscina si am fost in doua excursii, rezervate cu ajutorul lui Emrah, ghidul turc pus la dispozitie de Fibula, care ne-a surprins placut prin atitudine si prin fluenta cu care vorbea romaneste.

Prima excursie a fost mai lunga si obositoare: Belek – Antalya – Kemer – Kumluca – Finike – Demre & Myra – insula Kekova & cetatea Simena. Drumul este superb, cu zona montana si serpentine pe tarmul Mediteranei, dar merita facut cu o masina decapotabila, nu cu autocarul.

Am traversat orasul Antalya, remarcand muntii din zare, infrastructura rutiera, suprafata intinsa si dezvoltarea urbanistica relativ haotica. In Kemer am oprit sa luam un grup format din bosniaci si macedoneni (lucru datorat faptului ca Fibula are filiale in tarile din Balcani).  Am oprit pt. micul dejun la un popas de unde vedeam panorama orasului Kumluca – in zare erau mai multe sere cu rosii si ardei decat blocuri de locuinte sau case.

De altfel, serele si solariile erau peste tot de-a lungul drumului, inclusiv in varf de munte, unde agricultorii turci au terasat terenul, au adus pamant rosu si au facut un sistem de irigare interesant. Si nu e exclus ca acele rosii sa ajunga si pe mesele romanilor.

Nu am oprit la muzeul lui Sinan Pasa, dar i-am facut o fotografie din mersul masinii:

Prima oprire turistica a fost la biserica unde este mormantul Sf. Nicolae si la un magazin de icoane ortodoxe (asta ca sa demonstreze inca o data atat inclinatia spre laic si toleranta a turcilor, dar mai ales spiritul antreprenorial).

Apoi au urmat mormintele licienilor, sculptate in munte si care aveau alaturi ruinele destul de bine conservate ale unui amfiteatru din epoca romana. Interesanta este povestea acestor morminte – licienii aveau cavouri in forma de barci rasturnate si credeau ca cine are mormantul mai sus in munte, e mai aproape de zei. Un alt detaliu surprinzator a fost ca la cativa metri de situl turistic gaseai din nou sere, pline cu rosii cherry.

Apogeul excursiei a fost plimbarea cu vaporasul in jurul insulei Kekova, pe care se gaseste cetatea Simena. A fost cel mai placut moment al zilei, din mai multe motive:

– marea avea o culoare splendida si era foarte limpede, permitandu-ne sa vedem ruinele unui oras antic pe jumatate scufundat (in plus, vaporasul cu care am mers avea doua hublouri de sticla prin care puteai privi pe fundul apei)

– am admirat vasele si iahturile din micutul port

– am privit de aproape sarcofagele licienilor

– am vazut panorama cetatii Simena si a satului de la poalele ei, sat care nu are nici macar o singura strada, ci doar trepte, fapt pentru care copii crescuti aici nu se pot plimba cu bicicleta

– am admirat un catamarin acostat la poalele muntelui, in satucul de sub cetate

– am simtit „in plete” adierea brizei, pe puntea superioara a vasului

– am fost foarte aproape sa inot in apa foarte limpede, de o culoare ireala, dar am renuntat afland ca avea aproape 20 m adancime si o temperatura mult mai scazuta decat cea a aerului.

– am observat pe munte o capra neagra si am reusit s-o fotografiez de pe vaporas

Excursia s-a incheiat cu mai mult de 3 ore peste programul initial, datorita aglomeratiei de pe drum si din orasul Antalya, si pentru ca soferul care ne ducea din Antalya la hotelul nostru nu stia bine statiunea si ne-a plimbat prin tot Belek-ul.

Asa am ajuns la hotel tocmai cand se inchidea restaurantul. Am cerut cateva fructe chelnerilor, care au fost draguti si ne-au adus  2 farfurii pline cu fructe, desi le stransesera deja. In seara respectiva a fost singura data cand am folosit bufetul de noapte, unde, intre 12 si 1 noaptea, se puteau servi sandwich-uri, salate si alte gustari.

A doua excursie a fost mai scurta, mai relaxanta si mai placuta – ne-am bucurat sa exploram centrul vechi al Antalyei (zona numita Kaleici – vezi mai jos harta) impreuna cu Alexandru si bunicii.

De data aceasta am mers cu un minivan tip Mercedes Vito, cu sofer (cu care ne-am inteles chiar bine, desi nu vorbea decat turca). Kaleici e superb, are aceeasi atmosfera placuta pe care o gasesti si la Nessebar – un loc plin de farmec si de istorie, in care timpul a stat in loc si unde ritmul vietii e mult mai linistit.

Daca nu-ti place sa te targuiesti cu negustorii pentru suveniruri sau altceva, poti alege oricand sa stai la o terasa sau sa admiri barcile si iahturile din portul vechi de la inaltimea zidului cetatii sau de pe o banca situata langa apa.

Am remarcat pe strazile inguste din orasul vechi si cateva boutique hoteluri dragute, cu piscina in curte si terase cu flori.

Poti de asemenea vizita cateva obiective interesante, care te poarta prin istoria orasului, trecand de la o epoca la alta (romana, bizantina, epoca turcilor selciugizi si cea otomana):

Poarta lui Hadrian, turnul cu ceas (Kalekapisi – in traducere Poarta Castelului), minaretul canelat (Yivli Minare – ales drept simbolul orasului), minaretul rupt (Kesik Minare) etc.

La intoarcere am trecut prin statiunea Lara, unde exista o mica cascada ce se varsa in mare – Lower Duden Waterfall. Cascada se vede mai bine de pe mare decat de pe uscat (puteai face o excursie cu vaporasul de la hotel pana in apropierea ei), dar bunicul si cu mine am fost norocosi si am vazut-o din avion la plecare.

Ca o concluzie – Antalya e un loc placut unde sa mergi in vacanta, poti sa stai sa lenevesti la un hotel de 5 stele cu All Inclusive, dar ai si ce sa vizitezi – eu unul mi-am propus sa ajung data viitoare si la amfiteatrul de la Side, sa merg cu telefericul pe muntele Olympos (vezi aici), sa merg la rafting sau sa fac o croaziera cu vaporasul.

This entry was posted on Duminică, 15 august 2010 at 9:48 am and is filed under personal, travel & adventure. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.